Declarație șocantă! Momentele cumplite prin care a trecut un fotbalist infectat cu COVID-19: „Voiam să îmi smulg pielea de pe mine”

Declarație șocantă! Momentele cumplite prin care a trecut un fotbalist infectat cu COVID-19: „Voiam să îmi smulg pielea de pe mine”
  • Publicat:

Kamal Mustafa (28 de ani), fotbalist în Suedia, la IK Oddevold, a trecut prin momente de groază din cauza infecției cu coronavirus. Acesta susține că a ajuns de urgență la spitalul din Goteborg, pe 3 aprilie, după ce a acuzat mai multe simptome ale cumplitei boli: dureri de gât, pierderea gustului şi febră.

„Atunci a început infernul. Nu mi amintesc nimic în legătură cu venirea la spital, doar faptul că voiam să îmi smulg pielea de pe mine, atât de fierbinte eram. Infirmierele mă supravegheau permanent. Nu am mai văzut niciodată atât de multe seringi şi ace. Eram foarte bolnav. Priveam în dreapta, unde oamenii erau conectaţi la aparate pentru a putea respira. Priveam în stânga şi era la fel. Atunci am intrat în panică. În general mie nu mi-e frică de nimic, dar sentimentul acela, când eram înconjurat de toate acele persoane, medici, asistente şi anestezişti… Nu am mai trăit niciodată ceva atât de înfricoşător”, a declarat Mustafa, pentru presa din Suedia.

Fotbalistul a avut nevoie de trei zile la terapie intesivă pentru ca starea lui să se stabilizeze. Acesta se află și acum sub supravegherea medicilor, la spital.

„Aici carnea nu e la fel de bună!”

Nicolas Gorobsov (30 de ani), mijlocașul Voluntariului, a vorbit pentru presa din Argentina despre cum își duc oamenii traiul, în țara noastră, pe timpul pandemiei de coronavirus.

Fotbalistul susține că se simte în siguranță în România, având în vedere că nu au fost raportate atât de multe cazuri de infecție cu COVID-19 precum în țări ca Italia sau Spania, notează La Opinion.

„Ieşim din casă doar pentru a merge la supermarket sau la farmacie. Din fericire, aici nu sunt atât de multe cazuri precum în Italia sau Spania. Suntem bine închişi”, a declarat Gorobsov.

Gorobsov: „Aici carnea nu e la fel de bună!”

Fotbalistul Voluntariului spune că își umple timpul prin exerciții împreună cu iubita lui, în apartament. Ba mai mult, Gorobsov susține că profită de faptul că oamenii stau acasă și iese să alerge prin parc, deși, conform ordonanței militare emise de Guvern, toate parcurile de pe teritoriul României sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus.

„S-au suspendat partidele şi antrenamentele. Momentan nu se ştie când va reveni campionatul, nu există o dată oficială, dar se vorbeşte că am putea juca undeva în luna iunie. Nu e nimic oficial însă. Ies să mai alerg din când în când prin parc, mai ales că este gol, nu există niciun risc.

Daniela face un master online, un master de medicină estetică. Seara facem exerciţii şi ne uităm la filme. Eventual bem un ceai şi mâncăm. Orice ca să mai treacă timpul. Familiile noastre sunt departe, cu prietenii nu putem să ne vedem. Ne e dor şi de mâncare, mai ales că aici carnea nu e la fel de bună. Din fericire însă ne-am adaptat bine la viaţa din România”, a adăugat Gorobsov.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×